Zei şi semizei. La început de secol

Zei şi semizei. La început de secol

Lumea politică românească îi oferă cuiva care se uită atent acest peisaj populat de zeităţi dubioase. Sînt inşi care par ceva şi sînt altceva. Merită să te ocupi de asemenea personaje. Cînd scrii un articol nu înţelegi acest efect, pentru că privirea este prea scurtă. Îţi trebuie măcar o după-amiază, la discreţia ta, să citeşti laolaltă sute de asemenea mici piese de puzzle ca să ai zeii şi semizeii pe ecranul epocii întregi. Încercasem această experienţă şi altădată, cînd, concediat dintr-o televiziune, am şomat cîteva luni. Mi-am petrecut timpul la Academie, citind, cîteva ceasuri pe zi, presa interbelică mai mult ca pe un roman, cum aş citi Comedia umană, de exemplu. Dispreţul pentru colţul modest dintr-o gazetă unde sînt înregistrate fleacuri, enervări şi frenezii de jurnalist s-a atenuat pe măsură ce am "înaintat în materie". Pagina parcelată de fotografii şi titluri a căpătat, pe măsură ce răsfoiam teancurile de ziare, alt preţ pentru mine. Cîtă istorie se ascunde aici...