Visul eroilor

Visul eroilor

Acţiunea romanului Visul eroilor (1954) se petrece în zilele pline de strălucirea şi freamătul carnavalului, într-un Buenos Aires pe cât de real şi de recognoscibil, pe atât de învăluit în aura misterului. Încă din copilărie, întregul demers al protagonistului, Emilio Gauna, urmăreşte dobândirea certitudinii - pentru alţii, dar îndeosebi pentru sine însuşi - că, la rigoare, nu s-ar dovedi laş, ci plin de curaj. În el „doarme“ un virtual erou care se visează ca atare pe sine însuşi (de aici şi opţiunea pentru această traducere a titlului). Confirmarea va veni într-un final surprinzător, care introduce, pe lângă nota de fantastic, o tentă de proză poliţistă. La apariţia celei mai cunoscute opere a lui Bioy Casares, Invenţia lui Morel, marele său prieten Borges remarca admirativ construcţia impecabilă, echilibrul desăvârşit dintre real, imaginar şi simbol. Afirmaţia se poate extinde şi asupra romanului de faţă.



Mariana Vartic



ADOLFO BIOY CASARES (1914–1999), strălucit reprezentant al literaturii fantastice argentiniene, caracterizată prin erudiţie perfect asimilată şi rafinament. Cel mai cunoscut roman al său este Invenţia lui Morel (1940), pentru care a primit, în 1941, Premiul oraşului Buenos Aires şi după care Alain Resnais a turnat filmul Anul trecut la Marienbad — Leul de Aur, Veneţia, 1961. Alte romane: Plan de evadare (1945); Visul eroilor (1954); Jurnal din „Războiul porcului“ (1969); Dormind la soare (1973); Aven­tura unui fotograf în La Plata (1985); Un campion fără seamăn (1993); Dintr-o lume în alta (1998). Volume de povestiri: Trama celestă (1948); Poveste prodigioasă (1956); Ghirlanda cu iubiri (1959); Latura umbrei (1962); Marele Serafim (1967); Povestiri de dragoste (1972); Povestiri fantastice (1972); Eroul femeilor (1978); Povestiri uimitoare (1986); O păpuşă ­rusească (1991); O magie modestă (1997). În 1932, îl cunoaşte pe Jorge Luis Borges, de care l-a legat o exemplară şi statornică prietenie. Împreună cu acesta, a semnat vo­lumele Povestiri scurte şi extraordinare (1955), Cartea cerului şi a infernului (1960), precum şi câteva antologii: Cele mai bune povestiri poliţiste (1943 şi 1944), Poezie gauchescă (1955). Sub pseudo­nimul Honorio Bustos Domecq, cei doi publică Şase probleme pentru don Isidro Parodi (1942) şi Două fantezii memorabile (1946), urmate, sub semnătura autorilor, de Cronicile lui Bustos Domecq (1967) şi Noi povestiri de Bustos Domecq (1977). În 1940, se căsătoreşte cu pictoriţa şi scriitoarea Silvina Ocampo, împreună cu care va semna romanul poliţist Cei care iubesc urăsc (l946). De asemenea, în colaborare cu aceasta şi cu Borges, semnează două culegeri remarcabile: Anto­logia literaturii fantastice (1940) şi Antologie poetică argenti­niană (1941). Pe lângă opera de ficţiune, Bioy Casares a scris critică lite­rară (Cealaltă aventură, 1968) şi eseu (Relatare despre pampa şi gauchos, 1970). Medaliat cu Legiunea de Onoare franceză (1981). Premiul internaţional Alfonso Reyes (1991) şi Premiul Cervantes (1990).