Tradiţie şi libertate

Tradiţie şi libertate

Virgil Nemoianu: Intenţionam să alcătuiesc volumul de faţă ca pe un fel de culegere (cât mai completă) a articolelor din ultimul deceniu al veacului trecut. Am constatat că nu este posibil. Un anume număr de texte mi s-au părut banale sau irelevante. Pe altele pur şi simplu nu le-am regăsit (inclusiv interviuri). Nici nu mai vorbesc de anii '80! Pe atunci scriam articole sau foiletoane de oarecare interes, prezentate oral la posturi de radio străine îndreptate spre România: aşa, de pildă, ţin minte că era unul (destul de critic) despre "Jurnalul de la Păltiniş", îndată după apariţia acelui document; nu l-am regăsit, n-am pierdut speranţa bazată pe cotrobăirea prin propriile (labirintine) arhive. Anume recenzii de specialitate (destul de substanţiale) nu-şi găseau locul în volum. În esenţă, am socotit, dintr-un respect faţă de un public imaginat, că e nevoie de o anume coerenţă şi continuitate. Oricum, voiam ca volumul de faţă să prezinte o anume simetrie cu volumul România şi liberalismele ei, publicat la Fundaţia Culturală Română.
Cartea de faţă este însă ceva mai "dură" sau aşa mi se pare mie. Propria mea atitudine trădează o anume amărăciune, o anume ostilitate, nu faţă de puţinii cititori potenţiali, cât mai ales faţă de păturile intelectuale diriguitoare din România de după 1989, deci faţă de oamenii în care îmi puneam mari şi zadarnice nădejdi.
Se prea poate ca această "dezamăgire" a mea să fie total eronată. În acest caz, rămâne valabil barem spectrul imagistic înregistrat de la distanţă cu sinceritate şi cu atâta precizie şi abilitate de cât sunt capabil. Cum veţi vedea, am împărţit textele în şase capitole. Interviurile erau mai frecvente la început, treptat s-au rărit: şi asta e un simptom. Unele texte (puţine) sunt inedite, adică fie că au apărut până acum numai în engleză, fie că nu au apărut deloc. Adesea am fost insidios interogat (prin viu grai sau în scris): ai avea curajul să scrii aceste lucruri în America? Mormăiam un răspuns oarecare, în doi peri, căci nu-mi prea băteam capul cu aceste probleme. La re-lectura spre selecţie şi publicare, am constatat cu amuzament că cele publicate în engleză, în America, sunt incomparabil mai răspicate şi mai nemiloase decât cele trimise în română, în România.
Totuşi, în ansamblu, cred şi sper că cititorii şi cititoarele vor desluşi o anume moderaţie şi cumpătare, urmele unui echilibru calm pe care l-am căutat toată viaţa şi pe care l-am găsit cel mai bine (socot) în Biblie şi în clasicii greco-romani, iar printre scriitorii mai recenţi în Leibniz şi în Goethe. Contradicţii lăuntrice? Fără îndoială! Nu sunt totdeauna de acord cu mine însumi (motiv de bucurie pentru mine) dar, normal, nu sunt totdeauna de acord nici cu ceilalţi. De pildă, obsesiile ideologice etnico-rasiale ale istoriografiei recente mi se par moral stricăcioase, iar ca inteligenţă, mărginite. Relativismul dogmatic al aceleiaşi istoriografii e repulsiv şi vrednic de dispreţ. Saltul grosolan de la absolutismul socioeconomic la motivaţia pur ideologică a faptului istoric (ambele la fel de dogmatice) îmi sunt şi îmi vor rămâne străine. În ansamblu mă găsesc de partea unui mod de filosofie istorică în care pluralismul supra-determinării (al cauzelor multiple) alcătuieşte o morfologie culturală, un joc dialectic al valorilor religioase şi economice, intelectuale şi politice, sociale şi culturale, toate laolaltă înfruntându-se, dar şi colaborând, în şi prin acest joc constituindu-se viaţa indivizilor, ca şi viaţa grupurilor. Aceasta e, fireşte, însăşi realitatea, după cum o pot eu înţelege. Iar în acest sens, libertatea creşte dintr-o potolită acceptare şi ponderată evoluţie a tradiţiei, după cum la rândul ei tradiţia nu poate fi concepută ca rigidă obligaţie, ci numai ca un exercitiu al libertăţii.

Virgil Nemoianu a funcţionat ca profesor de literatură engleză la Universitatea din Bucureşti. În 1971 şi-a luat doctoratul la Universitatea California. Este deţinătorul Catedrei speciale "William J. Byron Distinguished Professorship in Literature and Philosophy" la Catholic University of America (Washington, DC). Între 1979 şi 1994 a fost director al Programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între 1989 si 1991, prorector-asociat al aceleiaşi universităţi. Este membru al Academiei Europene de Arte şi Ştiinţe. A fost preşedinte al Secţiei de Romantism Comparat şi al Secţiei de Studii Europene a Asociaţiei de Limbi Moderne din SUA. A mai predat şi la Universităţile Londra, Cambridge, Berkeley (California) şi Cincinnati. A susţinut conferinţe şi a prezentat comunicări la circa 50 de Universităţi din Europa, America de Nord, Africa şi Asia. Este autor a peste 15 cărţi şi 600 de articole şi recenzii apărute în România, Statele Unite, Elveţia, Anglia, Olanda, Canada, Germania, Ungaria, Africa de Sud şi alte ţări. Domeniile sale de specialitate sunt: romantismul european, estetica şi teoria literaturii, precum şi istoria intelectuală a secolelor XIX si XX. Dintre volumele publicate atât în ţară, cât şi în străinătate, le amintim pe cele mai importante (în ordine cronologică): Simptome (1968), Arhipelag interior (1994), Structuralismul (EPLU, 1969; carte reeditată de către Institutul European pentru Cooperare Cultural-Ştiinţifică din Iaşi, 1995), Calmul valorilor (Dacia, 1971), Utilul şi plăcutul (Eminescu, 1973), Micro-Harmony: The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (Berna, Peter Long, 1978), The Taming of Romanticism. European Literature and the Age of Biedermeier (Harvard University Press, Cambridge, 1984 - a obţinut premiul Harry Levin), A Theory of the Secondary. Literature, Progress and Reaction (Johns Hopkins University Press, Baltimore, 1989 - a obţinut premiul ARA), The Hospitable Canon. Essays in Literary Play, Scholarly Choice, and Popular Pressures (ed. împreună cu Robert Royal; John Benjamins, Amsterdam şi Philadelphia, 1991), Play. Literature. Religion. Essays in Cultural Intertextuality (ed. împreună cu Robert Royal; SUNY Press, Albany, 1992), Arhipelagul speranţei (Armand, 1994 - Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Surâsul abundenţei (Eminescu, 1994), Micro-Armonia (Polirom, 1996), O teorie a secundarului (Univers, 1997).