Rolul familiei mele în revoluţia mondială

Romanul, devenit un clasic al subversiunii, este cronica unei familii „bizare", dar tipice, trăind în Belgradul celui de-al Doilea Război Mondial şi din perioada imediat următoare. Într-un stil alert, de colaj cinematografic, mustind de un umor nebun, ni se derulează în faţă o lume pestriţă, agitată, văzută prin ochii unui copil, îndeajuns de naiv, încât să pară mai inteligent şi mai înţelept decât oamenii mari din jurul său: un tată beţiv, o mamă isterică, mătuşi îndrăgostite de vedete de cinema şi un unchi playboy.

„Tata se tot străduia să se trezească din beţie, bunicul să inventeze formula chimică pentru untul artificial, mama să ne sature oferindu-ne felii din ce în ce mai mici de pâine". Unchiul se trezeşte din când în când din picoteală şi întreabă „Am mărturisit ceva?". Când tatăl o părăseşte pe mamă şi pleacă la „alta", luând cu el maşina de tocat carne şi termosul, copilul încearcă pentru prima dată spaima de a rămâne orfan, dar îşi aminteşte imediat că aşa ceva nu se poate întâmpla, atâta vreme cât Lenin este oricum tatăl proletariatului, deci implicit şi al lui.