Poezii - St. O. Iosif

Poezii - St. O. Iosif

PREFAŢĂ

A-i urma lui Eminescu a însemnat, pentru poeţii care s-au afirmat după apusul marelui luceafăr, o probă de foc, netrecută de toţi cei care şi-au încercat, după marele dis-părut, condeiul. Ca orice adevărat român Ştefan Octavian Iosif a cunoscut în profunzime opera acestuia, motive, teme şi sintagme eminesciene având o mare influenţă asupra procesului creator al tânărului poet, lucru recunos¬cut de acesta când îşi asumă descendenţa eminesciană. Nu trebuie să uităm nici o clipă faptul că stăpânirea unor limbi străine i-a facilitat lui Şt. O. Iosif accesul la marea lite¬ratură universală: Btirger, Lenau, Holderlin, Goethe, Shelley, Langfellow, Schiller, Lessing, Lermontov, Voltaire, Saadi, Petofi, Shakespeare, Corneille.
Poezia lui Şt. O. Iosif are aspecte izvorâte dintr-un suflet echilibrat, bucuros să trăiască, dar şi accente întunecate, deprimante, care filtrează propriile neîmpliniri, atât de frecvente în propria-i viaţă. Din drumul spinos al vieţii poetul îşi întoarce adesea privirea spre liniştea oferită de familie, ca spre un punct de sprijin moral, ca spre un permanent izvor de redeşteptare a puterilor. Din atmosfera de pace şi seninătate a familiei se conturează în amintirea sa portretul bunicii, conturat în linii atât de calde încât, pe bună dreptate, o aseamănă cu o figură se basm:

Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioşie,
Aieve parc-o văd aici,
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie".
(Bunica)