Opiul intelectualilor

Opiul intelectualilor - Ediţia a II-a

„Ideile sunt pentru obiecte ceea ce sunt constelaţiile pentru stele.“
Walter BENJAMIN


Denunţând, în anii 1950–1960, conformismul marxizant al intelighenţiei franceze, Raymond Aron este văzut, în contextul disputei intelectuale a epocii respective, drept principalul oponent al lui Jean-Paul Sartre, perceput ca un campion al intelectualilor angajaţi de partea stângii. |n cartea sa Opiul intelectualilor, publicată la numai doi ani după moartea lui Stalin, în 1955, Aron condamnă adeziunea colegilor săi intelectuali la o filozofie totalitară. Alcătuind o istorie a miturilor politice franceze, o critică din perspectivă filozofică a marxismului şi o sociologie a intelectualilor, argumentaţia sa convingătoare subliniază deriva „intelectualilor aflaţi în căutarea unei religii“, care au trădat ceea ce ar fi trebui să constituie raţiunea lor de a fi — căutarea adevărului. Opiul intelectualilor este o carte esenţială: ea demonstrează că inteligenţa şi cultura nu împiedică fanatismul şi propune o analiză surprinzător de actuală a contradicţiilor stângii franceze.

Raymond Aron (1905–1983) a fost filozof, sociolog, politolog şi jurnalist. Odată cu ascensiunea totalitarismelor, a devenit un promotor neobosit al liberalismului: „[Din mediul meu,] eram cel mai hotărât în materie de anticomunism, de liberalism. Dar abia după 1945 m-am eliberat cu totul şi definitiv de prejudecăţile stângii“ — scria el în Memoriile publicate în 1983. Timp de treizeci de ani (1947–1977), a fost editorialist la cotidianul Le Figaro, apoi, din 1977 până în 1983, a condus revista L’Express. Între 1970 şi 1983, a fost profesor de sociologia culturii moderne la Collège de France.