Istoria Zenului

Dupa ce a fost adus in China de catre Bodhidharma in secolul al VI-lea d. Ch., Zenul a castigat teren in timpul dinastiilor Sui (598-617) si Tang (618-906), bucurandu-se de un ecou fara egal printre scolile buddhiste pe intreaga perioada a dinastiei Sung (976-1126) si a dinastiei Sung de Sud (1127-1367). Este vremea cand confucianismul asimileaza anumite precepte buddhiste, in special Zen, schimbandu-se astfel in profunzime si dand la iveala asa-numita filosofie speculativa. In timpul dinastiei Ming (1368-1659), celebrul erudit confucianist Wang Yang Ming adopta principiile fundamentale Zen si creeaza o scoala gratie careia Zenul va exercita o puternica influenta asupra carturarilor, oamenilor politici si militarilor din China si Japonia.

In Japonia, el a fost introdus mai intai ca religie specifica samurailor si castei militare, avand un puternic rol formator. Ulterior, datorita literaturii si artei, a reusit sa se faca accesibil tuturor claselor sociale, sfarsind prin a influenta fiecare aspect al vietii nationale.

Volumul infatiseaza intr-o maniera sintetica nu doar evolutia istorica a Zenului ci si doctrinele principalelor scoli, caracteristicile lor precum si practicile sale fizice si mentale. Aceste practici sunt o cale spre Iluminarea suprema, intrucat spulbera iluzia si indoiala. Odata cu depasirea egoismului, dorintele impure dispar, si in cele din urma, intelepciunea innascuta se poate manifesta.