Însemnările unui nebun. Nasul. Mantaua

Ce poate fi mai nebunesc decât, trezindu-te într-o dimineaţă, să constaţi cu uimire, aşa cum i se întâmplă lui Kovaliov, absenţa propriului nas? Zadarnic încearcă el să-l prindă şi să-l reaşeze în locul cuvenit, nasul nu mai vrea şi pace...Este o farsă? Este vrăjit eroul de către Podtochina? Sau... totul rămâne doar un vis? Spre această dezlegare se pare că ne conduce şi titlul povestirii - în limba rusă, Nos nu este altceva decât scrierea inversă a cuvântului son, „vis". Astfel, mergând pe linia Rabelais-Sterne, Gogol foloseşte „pierderea nasului" ca simbol pentru reprezentarea complexului castrării - lui Kovaliov fiindu-i ameninţate atât poziţia socială, cât şi succesul la femei.

Nici Akakii Akakievici nu este un personaj mai puţin straniu. Întâmplarea prin care trece el îi determină metamorfoza de la un individ şters, introvertit, la unul a cărui stimă de sine se îmbunătăţeşte radical odată cu schimbarea hainei. Scrisă urmând tradiţia filosofilor stoici, povestirea va avea un final simbolic-moralizator - boala şi moartea eroului fiind consecinţa dispariţiei greu-recuperabilei haine.