Fram, ursul polar

Fram, ursul polar

Tigrii intrau în arenă unul câte unul.
Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără zgomot
Nu ridicau, nici în dreapta, nici în stânga, ochii lor mari, galbeni, de topaz.
După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de plăcere.
Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. Nu merita nici o privire. Pentru dânşii, acum, o singură făptură omenească era. Femeia din mijlocul arenei, înfăşurată în rochia cu solzi aurii si cu pietre sclipitoare. Ochii ei luceau tot aşa de arzători ca ochii tigrilor. Numai că ochii verzi ai femeii erau poruncitori şi neînduraţi; pe când în ochii fiarelor se citea o mare supunere şi istovire. Privirile lor se căutau, se întâlneau. Era destul atât ca să se înţeleagă.
Ochii femeii străpungeau; ochii fiarelor coborau în pământ, în mâna întinsă se legăna un bici cu canaf de mătase. Vârful biciului arăta locul fiecăruia:
— Tu aici!... Tu dincoace!... Tu dincolo!...
Iar tigrii îşi luau locul ştiut fără împotrivire, înaintând cu paşii lor de gumă, balansându-şi cozile grele şi lungi. Sase mingi uriaşe de lemn, deoparte. Şase, de cealaltă parte.
Tigrul pipăia cu laba rotundul lemnului. Se înălţa cu o zvâcnire uşoară şi lină. Se aşeza ca o pisică pe vârful unui stâlp de poartă. Pe urmă aştepta rândul celorlalţi. Căsca, îşi zburlea mustăţile ţepoase; arăta cerul gurii şi colţii.
în inima privitorilor tremura un fior. în mintea lor stăruia un gând. Toţi ştiau că, într-o singură clipă, dinţii aceia tăioşi si puternici, labele cu gheare de fier, ar putea sfâşia, ca pe-un pui de vrabie, femeia cu rochia de solzi aurii şi de pietre sclipitoare. Dar miss Ellian surâdea. Aşa o chema. Miss Ellian surâdea nepăsătoare. Numai cu un bici cu şfichi de mătase si cu privirea ei. în mijlocul sălbăticiunilor se afla singură. Fără nici o armă.