Filosofia sexului

Filosofia sexului

Brutalitate consumată în termeni: filosofie (cu „s“) şi sex. O pledoarie pentru optica năvalnică a contemporaneităţii? Nu, o introspecţie acidă în paharul cu absint al sensibilităţii rănite de marea ipocrizie a formulelor existenţiale prefabricate. Cine afirmă că, pentru a-i înţelege pe orbi, trebuie să te legi la ochi? Autorul face asta. Prin legătura înflorată care îi acoperă privirea, se distinge o pată de culoare: Maria, femeie-prototip (dar nicidecum o Evă dedată la cutreierarea livezilor de meri), îi apare ca un portret desenat din amintire. Claritatea poate fi ajustată, nu şi termenul de valabilitate sau instrucţiunile de folosire. Sentimentele nu se comercializează la gura metroului şi nici nu sunt dovezi de admiraţie necondiţionată.

Dar cine spune că nu putem pătrunde, măcar în spirit, în ţesătura literară a imaginii... Închidere de diafragmă (hei, e vorba de un procedeu cinematografic, ca să fie clar!) şi, odată nodul desfăcut, Maria şi iubitul ei stau pentru o clipă, în imponderabilitate, faţă în faţă, cu ochii ţintă pe generic. Nimeni nu le-a spus până acum că, într-un poem cu virtuţi vizuale, autorul şi textul nu se contopesc într-un tot, ci se despart ca un tot. Filosofia şi sexul nu mai produc ambiguitate ca termeni, în schimb ajută la vindecarea retinei, iar orbirea de o clipă devine amintire.

Prin urmare, sexul filosofiei nu mai are de-a face doar cu feminitatea, ci el se transformă, printr-un suav proces de inflorescenţă a tipologiilor, într-o filosofie a sexului – virtualitatea imaginii capătă brusc identitatea textului şi nimic din ceea ce e omenesc nu ne mai este străin.