Cucul din ceas şi Pasărea albastră - Thriller ceasornitologic şi cu triluri, în două acte a câte XI scene fiecare

Cucul din ceas şi Pasărea albastră - Thriller ceasornitologic şi cu triluri, în două acte a câte XI scene fiecare

L U D E X

Numele colecţiei noastre, LUDEX, derivă, bineînţeles, din latinescul ludus „joc“, plus -ex, sufixoid publicitar (ca în, de pildă, merceonime ca STIREX, PIREX, MODEX, BUCLEX, şi altele de acest soi). Atunci când LUDEX are, fatalmente, să-şi încheie existenţa (lungă/scurtă?), când va ajunge, deci, ex-LUDEX, — între sufixoidul amintit şi, absolut identică acestuia, particula anteriorităţii ireversibile (şi triste): ex-, ceea ce, totuşi, va rămâne întreg e tocmai lud(us) „jocul“. Altminteri, numele colecţiei este o limpede aluzie (cf. şi verbul alludere „a se juca“) la venerabilul concept de homo ludens (al lui Huizinga). Căci, evident, nu suntem primii, nici singurii pe lumea asta, cărora le-ar plăcea ca graţia să atenueze, cât de cât, dizgraţia condiţiunii noastre: ponderea, lestul/restul, gravitaţia, „Greul Pământului“, adică (sau, dacă nu, o parte, baremi, din veşnica morozitate a „oamenilor gravi, gravi, gravi“, vorba poetului Charles Cros), — jocul fiind o „garanţie palpabilă“, ca şi o „întreţinere constantă a reflexului libertăţii“ noastre (cu un cuvânt al lui G. Liiceanu). De unde sfatul, în exerga colecţiei, al lui Max Jacob: „Săriţi coarda, coborând o scară: n-o veţi mai atinge cu piciorul.“ Fără a minimaliza nicio modalitate, alta, de contestaţie şi protest, acestea, în colecţia noastră, sunt ludice prin excelenţă. Altmin­teri, numele colecţiei ar fi fost altul decât

L U D E X

A fost cândva un ceas cu cuc
de-origine helvetă,
în care Cucul, singur cuc,
doar că n-avea servietă,
atât era de birocrat
după opinia Mâţii,
cea cu demarş aristocrat
şi-un pluş ca,-n salcie, mâţii,
a Calului solemn de şah
certat cu linia oablă,
ca şi-a Cocoşului din, ah
sau vai, precară tablă, –
care-l urau pe bietul Cuc
fi’ndcă-i strica lu’ dl
Cocoş & Calului năuc,
plus dnei Mâţe, somnul.
Când Pasărea (ca-n Maeterlinck de-albastră!)
se opune prea-zilnicului râs
şi zbeng al celor trei, –
şi-l pune să-nveţe a zbura pe Cuc!
Dar Mâţa,
Calu-n şchioapăt,
Cocoşul câş...
Ci n-am să-mi duc istoria pân’ la capăt,
căci nu v-aţi mai uita la rest,
satisfăcuţi cu nişte înguste clape
ce,-n acest caz,
n-ar mai şti să mişte pe nimeni. –
Zic, în fine, zău
că,-n textu-mi apolitic,
vorbind pisicile de rău,
nu-s incorect politic.