Cartea intelepciunii

Sufismul este un curent dificil de rezumat intr-o formula, data fiind diversitatea de tendinte si pluralitatea factorilor spirituali si istorici care i-au determinat aparitia, accentuand sau defavorizand dezvoltarea sa. El este inainte de toate o metoda de perfectionare interioara, de echilibru, o sursa de fervoare traita profund si autentic. Considerat de unii drept o cale divergenta, paralela practicilor canonice, el este, din punctul de vedere al lui Ibn 'Arabi, inainte de toate demersul unei categorii de spirite privilegiate, insetate de Dumnezeu, dornice sa traiasca doar prin El si pentru El in cadrul legii Lui meditate, interiorizate, experimentate. Sinteza pe care o reprezinta opera lui Ibn 'Arabi este rezultatul unui permanent efort de a ingloba tendinte dintre cele mai diverse, unele dintre ele chiar divergente. De aici si dificultatea criticii (mai ales musulmane) de a se raporta la ea cu obiectivitate, punctele de vedere fiind adesea contradictorii.

Referindu-se la complexitatea operei lui Ibn 'Arabi, S. H. Boubakeur o va considera: "O antologie bogata in paradoxuri si contradictii, un amalgam de idei heteroclite imprumutate de la diverse teorii filozofice, centrate pe mitul omului perfect (insan al-kamil) si pe originea realitatilor (Dumnezeu). Se descopera aici resurgenta andaluza a dahirismului intransingent, un gnosticism panteistic, un stoicism poetic, un ismaelism subversiv, un pitagorism si un neo-platonism islamizate in mod artificial". Sa nu uitam insa, ca indiferent de pozitia pe care se situeaza diferitii sai comentatori, el este considerat, fara echivoc, cel mai mare mistic al Orientului musulman. Este important sa mai precizam ca in epoca lui Ibn 'Arabi apar atat formularile teoretice cat si institutiile care vor orienta toate dezvoltarile ulterioare ale misticii islamice pana in zilele noastre