Cartea despre tao

Cartea despre tao

Taoismul crede în filozofia abandonarii. El afirma ca nu trebuie sa te opui curentului, ci doar sa te lasi în voia lui. Oriunde te duce râul este foarte bine, caci în final acesta ajunge întotdeauna la marele ocean. De aceea, nu trebuie sa-ti faci probleme, caci vei ajunge inevitabil la ocean. Nu ai de ce sa-ti faci griji.
Taoismul nu este o religie organizata. Nici nu ar avea cum sa fie. El reprezinta o religie organica, dar nu una organizata. Nu poti fi un taoist decât traind o viata autentica, spontana. Pentru asta, îti trebuie curajul de a te arunca în necunoscut, pe cont propriu, fara a te sprijini de altcineva. Trebuie sa patrunzi în întuneric, fara a sti daca vei ajunge undeva sau daca te vei rataci. Nu poti descoperi calea decât mergând la risc, traind o aventura.
Tao nu respecta societatea, ci individul. El nu respecta multimea, ci unicitatea. Respecta libertatea, dar nu si conformismul. Tao nu are o traditie. Calea lui înseamna revolta suprema.
În aceasta lucrare, Osho comenteaza cinci parabole taoiste (atribuite lui Lieh Tse), interpretând dintr-o perspectiva noua, contemporana, stravechea întelepciune taoista. Lieh Tse a fost un mare maestru taoist, care a trait în secolul IV î.Ch. Criticile lui subtile la adresa lui Confucius îi permit cititorului sa exploreze contrastul dintre ratiune si irational, între elementul masculin si cel feminin, între factorul structural si spontaneitate.
În parabola intitulata „Cine este cu adevarat fericit?”, Lieh Tse se foloseste de descoperirea unui craniu vechi pe marginea drumului pentru a analiza chestiunea nemuririi si maniera în care se naste suferinta din cauza egoului.
În parabola „Un om care stie sa se consoleze singur”, autorul priveste dincolo de aparenta veselie a unui calugar si se întreaba daca exista o fericire durabila, care sa reziste în fata tuturor greutatilor vietii.
Parabola „Nici un regret” analizeaza diferenta dintre cunoasterea acumulata din exterior si cea care se naste în interiorul fiintei.
Parabola „Cei vii nu se odihnesc niciodata” porneste de la dialogul dintre un discipol obosit si maestrul sau. Autorul îsi propune sa demonstreze aici limitele filozofiei si consecintele periculoase ale vietii traite de dragul unui ideal proiectat în viitor.
În parabola „Este mai bine sa ramâi linistit, este mai bine sa fii gol”, autorul analizeaza diferentele care exista între calea vointei sau via affirmativa, specifica iudaismului, crestinismului si Islamului, si calea misticului, sau via negativa, specifica budismului sau taoismului.
Un ultim capitol include întrebari si raspunsuri. Osho descrie aici maniera în care poate fi aplicata cunoasterea taoista în viata de zi cu zi.